Victor Ponta a înmânat, vineri, la Tulcea cheile a nouă microbuze școlare, din totalul de 600 care au fost cumpărate și distribuite în țară.
„Să le stăpâniți sănătos, să aveți grijă de copii. Ce facem acum, mai semnez și contracte dincolo? (la sediul Consiliului Județean Tulcea, n.r.) Hai atunci să mai facem și alte fapte bune”, a comentat premierul.
La finalul scurtei ceremonii premierul a ținut să-i salute pe cei câteva zeci de cetățeni care au asistat la eveniment de pe un trotuar alăturat. „Să avem copii să punem în microbuz. Mulțumim, la revedere”, a spus Ponta.
Înainte ca premierul să plece, un bărbat vârstnic, aflat în public, a ținut să-i spună liderului PSD: „Domnul Ponta, de douăzeci și cinci de ani numai povești ne-ați spus. Ne-a condus hoțul și golanul, de 25 de ani. Hoții și golanii ne-au condus, ăștia ne-au condus pe noi. Și nimeni nu face nimic, peste tot povești și minciuni”.
Premierul a încercat să se apere întrebându-l pe bărbat dacă știe unde se afla el în urmă cu 25 de ani. „Nu știu de duneavoastr. Dar caimacul de la Ceaușescu, PSD l-a furat, hoția din țara asta”, a continuată cetățeanul.
Ponta i-a menționat că în urmă cu 25 de ani era elev. „Nu vă mânuiesc, dar partidul. Cel mai hoț partid”, a continuat bărbatul, premierul replicându-i că a înțeles.
În discuție a intervenit și o femeie care, înainte ca premierul să părăsească locul, a strigat: „Băsescu la pușcărie!”.